Retete delicioase ilustrate pas cu pas

luni, 22 martie 2010

Prajitura Visinica

Astazi va voi prezenta una dintre prajiturelele mele preferate, pe care nu le-as refuza-o cu nici o ocazie.
Am numit-o astfel din doua motive: unul ar fi ca are in compozitie  muuulte visine, iar cel de-al doilea ar fi ... Dana stie ( o prietena foarte draga )  :))).
Ei, al doilea motiv nu vi-l spun, ar trebui sa-i cer acordul intai si-ntai ;) 
Asadar, ideea o am de la Dana, la fel ca si visinele din aceasta bunatate :)
Reteta e foarte simpla si accesibila iar de gust , nu va mai povestesc ....
INGREDIENTE pentru blat:
  • 4 oua
  • 100 g zahar
  • 100 g faina
  • 2 linguri cacao
  • 4 linguri lapte 
  • 1 lingurita praf ce copt
  • un praf de sare
  • 1 borcan visine fara samburi scursi de sirop
INGREDIENTE pentru crema:
  • 2 plicuri praf de budinca de capsuni
  • siropul de la compotul de visine  
  • 250 g margarina
  • 200 ml frisca lichida
Cele patru albusuri se bat spuma cu zaharul pana cand isi tripleaza volumul, aproximativ 10 minute.
Se adauga si cele 4 galbenusuri si laptele, dupa care se continua mixarea pentru inca 2-3 minute.
Din acest moment se trece la spatula. Se adauga faina cernuta, praful de copt si praful de sare dupa care se amesteca bland. Se termina cu adaugarea pudrei de cacao, si aceasta, cernuta.
Compozitia obtinuta se va pune intr-o tava de copt de diametrul 20/30 cm, care a fost unsa in prealabil cu unt si pudrata cu faina, sau mai usor, tapetata cu hartie de copt. Deasupra se vor insera visinele astfel incat sa fie acoperit blatul in mod aproximativ egal.
Se da la cuptorul princalzit pentru aproximativ 20 de minute pana va arata ceva de genul...
Se lasa la racit.
Pentru crema se va folosi de siropul din compotul de visine. Sunt necesare in jur de 700 ml de lichid iar in caz ca nu aveti aceasta cantitate se mai poate adauga alt sirop sau apa si eventual indulcit cu zahar sau miere.
Din cele doua pachete de praf de budinca si sirop se face o crema pentru care se va proceda asemanator prepararii unei budinci.
( scuzati aburii din imagine :) )
Va iesi o crema usor translucida, foarte aromata.
Se lasa la racit.
Margarina, lasata la temperatura camerei, se va bate spuma cu ajutorul mixerului, dupa care vom incorpora treptat crema de visine racita. Se mixeaza pana se obtine o compozire omogena si ... roz :)))
Cand blatul e racit, se poate trece la asamblarea prajituricii.
Crema se intinde intr-un strat generos pe blatul "invisinat", dupa care se orneaza cu frisca dupa imaginatie si fantezie.
Si iata-le pe dulcicile mele visinici :)
Si aici o mica motata pentru pofticiosi :)
Pofta buna!

4 comentarii:

alison spunea...

delicioasa,rozica-visinica!

Roz_bonbon spunea...

Alison, iti multumesc mult de apreciere! Esti o dulce, ca intotdeauna :)

Mihaela spunea...

E si roz ...arata si bine...nu vad nici un defect! Bravo!

Roz_bonbon spunea...

Mihaela, iti multumesc de complimente! Ma bucur ca iti plac prajiturelele mele :)
Sa stii ca ti-am vizitat blogul si e foarte frumos. Am vrut sa-ti las un comentariu, doar ca nu am reusit...
Week-end placut!
Te mai astept pe la mine!

Related Posts with Thumbnails
 
Filme Online Seriale Online